duminică, 28 martie 2010

O descoperire cam târzie

În urmă cu vreo două săptămâni, uitându-mă pe site-ul unei ONG, de fapt o asociaţie prezentă sub numele de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), după ce citisem în presă despre numirea ca membru onorific al acesteia a lui T.Băsescu, am descoperit printre membrii săi un văr de-al meu pe linie paternă, şi anume G.G.
Trebuie să spun că, având în vedere faptul că în copilărie nu prea ne-am văzut (el fiind cu vreo opt ani mai tânăr ca mine) iar ultima noastră întâlnire a avut loc în urmă cu 44 de ani la nunta surorii lui, faptul mi-a provocat o vie emoţie. Aşa că imediat i-am trimis un email pe adresa găsită pe site.Şi am primit un răspuns de la el, care m-a bucurat mult.
Acest văr al meu este biolog şi a lucrat la un institut de cercetare din Moldova, mai apoi cadru didactic şi rector la Universitatea din Bacău. Acum este pensionar, dar mai predă la Bacău şi la Iaşi, fiind şi conducător de doctorate. Soţia lui tot biolog, acum pensionară. Mama lui încă trăieşte în satul nostru natal. Nu ştiu dacă ne vom revedea vreodată, dar cu siguranţă ne vom trimite email-uri sau vom vorbi la telefon. Iată, n-aduce anul ce aduce ceasul. Voi vedea evoluţia.

Niciun comentariu: